NOTE: To use the advanced features of this site you need javascript turned on.

 

ISTORICUL  BISERICII TÂRCA- VITAN



           
             
                
    Biserica Tîrca- Vitan, cu hramul Înălţarea Domnului, se află aşezată în cartierul Vitan, în sud- estul Capitalei, pe versantul stâng al Dâmboviţei. Denumirea de VITAN vine de la cuvîntul latinesc « vita » care  înseamnă viaţă, vietate. E posibil ca numele să se tragă şi de la locul vitelor căci în această zonă erau păşuni pe care păşteau vitele orăşenilor.    


    Denumirea de TÂRCA e legată de mai multe păreri:
        1.  În „ Marele Dicţionar Geografic al României” de G.Ioan Lahovary se spune: „Biserica Târca cu hramul Înălţarea Domnului s-a zidit în anul 1820 de Târcă Răducanu Poenaru cu soţia sa Natalia şi are 60 de enoriaşi” de unde concluzia că biserica poartă denumirea după ctitorul său.
        2.  Ioan  C. Filitti în articolul „Biserici şi ctitori”din „Biserica Ortodoxă Română”- 1932,
spune că numirea de „TÂRCA” dată bisericii Vitan este după porecla unei familii Târcă Poenaru, moşnean din Ialomiţa, al cărui nepot, ctitorul Răducanu Poenaru a făcut biserica Târca şi şcoala.
        3.  Din tradiţie se spune că denumirea vine de la cuvântul unguresc „tarka” ce înseamnă tărcat, pestriţat, legându-se de faptul că pe câmpia Vitanului păşunau vite ce erau tărcate sau bălţate.
        4.  Tot din tradiţie credem că denumirea de Târca îşi are originea în cuvântul albanez „ţarc” păstrat în limba română şi definind ocolul sau ţarcul pentru vite din mijlocul câmpiei Vitanului.
        5.  Pr.Chivu Gheorghe crede că denumirea bisericii se trage de la cuvântul bulgăresc „ţârca” ce înseamnă biserică şi a fost folosit de bulgarii ce trăiau în zonă, incepand cu anul 1700. Par mai verosimile părerile păstrate prin tradiţie, deoarece ctitorul bisericii în pisania care se păstrează, îşi are numele scris Radu Poenaru Serdarul şi nu de Târcă Răducanu Poenaru. Denumire de Târca este dată mahalalei cu circa 150 de ani înainte de construirea Bisericii. Este deci de admis că fondatorul, ctitorul a împrumutat porecla de la mahala şi nu invers.
    
    Biserica Târca Vitan a fost zidită în anul 1820 de Radu Poenaru Serdarul şi soţia sa Natalia şi a fost îngrijită şi întreţinută de ctitori, ca o ctitorie particulară, iar după moartea acestora, de către moştenitoarea Eufrosina Păucescu, născută Filittis. Pisania bisericii, aşezată afară pe peretele de nord al bisericii , scrisă cu litere chilirice ne dă mărturie despre ctitorii şi hramul acestei biserici:  ”Ale Tale întru Ale Tale, Ţie aducem de a noastră bunăvoinţă Radu Poenarul Şerdarul cu  Natalia , soţia mea , acest sfânt lăcaş,  care din temelie l-am zidit şi înfrumuseţat , atât înlăuntru  cât şi în afară împrejur , prin osteneala polcovnicului  Andrei Cociu  hagiu , pus întru slava lui Dumnezeu şi întru pomenirea Sfintei Înălţări a Mântuitorului Iisus Hristos şi a  Sf. Ioan Evanghelistul , a Sfinţilor Mucenici Mina şi Haralambie, spre veşnica pomenire a sufletelor noastre şi a tot neamului nostru, cât şi a tuturor creştinilor ce au ostenit şi au ajutat, în zilele Măriei Sale Alexandru Nicolae Şuţu Voievod, Mitropolitul fiind Kir Kir Dionisie în anul de la Christos, 1820 iulie 7.”

    Nu au existat alte construcţii anterioare ale bisericii de astăzi. Biserica  a fost     construită, după cum se arată în pisanie, din temelie şi deci nu poate fi vorba de o construcţie mai veche. Odată cu biserica au fost construite şi acareturile din partea de Nord (clădirea actuală aşezată pe întreaga latură de nord), care există şi astăzi, despărţită de curtea bisericii printr-un gard de scândură, dar care nu mai este proprietatea bisericii . Aici a fost locuinţa ctitorului şi tot aici erau aşa zisele chilii, unde se adăposteau egumenii, călugării si invitaţii ctitorului la diferite slujbe religioase, hramuri, etc., de peste an şi chiar o cameră cu rol de scoală(conform fotografiilor din 1904).       

    Credem, ca la început biserica şi casa au format o construcţie singuratică aşezată pe coama Dâmboviţei, probabil la extremitatea de sud-vest a moşiei fondatorului. Nu cunoaştem în afară de numele fondatorului, nimic despre meşterii, arhitecţii, sau inginerii care au lucrat la acest sfânt lăcaş. Gospodării bine întocmite apar în zonă mai târziu când apa Dâmboviţei a fost dirijată,iar terenul recuperat de la ape, plin de mâl bun pentru legume, a fost transformat în grădini de zarzavat.

    Biserica este construită din cărămidă în formă de cruce cu o faţadă împărţită în panouri înconjurată de un brâu iar zidurile au 80 cm grosime. În 1885 Eufrosina Păucescu acoperă cu tablă biserica ce avea atunci o turlă de lemn înaltă conform fotografiilor din 1904. Noul proprietar al bisericii şi pământurilor din zonă,Virgil Pleşoianu cedează biserica ce era inproprie cultului în 1912 în folosul obştii locuitorilor din preajmă.


    În 1915 a fost reparată radical, din colectă publică şi din contribuţia masivă a Mitropolitului Primat Conon care devine al II-lea ctitor al acestei biserici. Pisania din Sf.Altar ne menţionază: „Iubit-am buna podoabă a Casei Tale şi locul sălăşluirii Măririi Tale. Pentru aceasta în zilele Prea Înălţatului nostru Rege Ferdinand I, a Pre Înălţatei noastre Regine Maria şi a P.P.S.Sale Mitropolit al Ungro-Vlahiei Conon Arămescu Donoci, Primatul României, s-a zugrăvit din nou în ulei Biserica Tîrca din Capitala Ţării Româneşti, s-a aşezat pe jos mozaic, s-a învelit biserica cu tablă nouă, s-a făcut reparaţie la zidăria exterioară cu ajutorul tuturor enoriaşilor acestei Sfinte Biserici, de la bogat până la sărac, precum şi a altor creştini din parohiile vecine şi din centrul Capitalei, prin osârdia şi munca neobosită a comitetului de acţiune:Nicolae Petrescu, Petre Petrescu, Sandu Florea, Ion Stan, Pr. Gh.I.Ionescu, N.Foişoreanu şi Pr. Ec. Alexandru Luca, parohul bisericii Foişor, în anul mîntuirii 1915, luna iunie”.

    În anii 1924-1925 s-a spălat pictura,  iar apoi, la cutremurul din 1940, turla s-a dărâmat şi nu a mai fost refăcută.  În anii 1966-1967 s-a restaurat pictura, preoţi fiind pr. Bărbuleanu Haralambie, pr. Micşunescu Dumitru şi pr. Stanciu Vasile.  La început biserica a fost pictată în frescă, apoi în anul 1915 , este repictată în ulei , de către V. Georgescu , iar ulterior în 1993 a fost curăţată şi restaurată sub directa supraveghere a Pr. Prof. Dr. Colotelo Dumitru, parohul bisericii în acea perioadă.  Din pictura originala se pastreaza doar cea de pe  catapeteasma şi Sf. Arhanghel Mihail de pe zidul din sud . Catapeteasma este din zid . Clopotniţa cu intrare are o proporţie frumoasă şi ea completează ansamblul curţii bisericii. În anul 1960 s-a construit , cu aprobarea forurilor în drept , un veşmântar  cancelarie ,   în partea de sud a bisericii, lângă Sf. Altar. Obiecte care să prezinte importanţa din punct de vedere istoric sau artistic nu are biserica , afară de un Sf. Epitaf cusut în fir de aur şi înrămat , datând din anul 1820 , şi o icoană a Sf. Nicolae pictată pe lemn şi îmbrăcată în argint, din anul 1831 .

    În anul 2002 tencuiala din exteriorul bisericii, a turnului clopotniţei şi de pe  gardul de la stradă a fost refăcută şi finisată cu praf de piatră. În anul 2006 toată structura acoperişului clopotniţei a fost schimbat cu lemn si tablă galvanizată nouă. În anul 2007 biserica a fost înzestrată cu noi obiecte necesare  slujbelor bisericeşti(icoane praznicale, candele,veşminte preoţeşti, cristelniţă, sistem de sonorizare, ş.a) şi s-au aurit toate vasele şi obiectele liturgice existente.